ZF.ro Evolutia Bancilor si Sistemului Bancar 2012-2022





Ce bănci au dispărut din statistici în fiecare an din ultimul deceniu şi ce bănci au venit în România?
Anul 2012
► Banca C.R. Firenze Romania a fost radiată în octombrie 2012, după ce a fuzionat prin absorbţie cu Banca Intesa Sanpaolo România.
► MKB Romexterra Bank şi Emporiki Bank România şi-au schimbat denumirea, devenind Nextebank, respectiv CrÈdit Agricole Bank România.
► Cel mai mare proiect de fuziune aşteptat pe piaţă, între Alpha Bank şi Bancpost a picat.
►Şi negocierile privind intrarea unui investitor străin (fondul de private equity AnaCap) la Banca Comercială Carpatica au eşuat.
Anul 2013
► Grupul polonez Getin Holding a preluat integral banca locală Romanian International Bank (RIB).
► TBI Bank EAD Sofia şi-a început activitatea pe piaţa românească, prin deschiderea unei sucursale locale.
► Caixabank (Barcelona) – sucursala Bucureşti şi-a încetat activitatea în România.
► UniCredit a cumpărat în 2013 portofoliul de retail al băncii locale a britanicilor de la RBS.
► Raiffeisen Bank a semnat preluarea portofoliului de retail al Citibank România, după decizia acesteia de a se retrage din retail.
► Marfin Bank România a preluat de la sucursala din România a Bank of Cyprus Public Company Limited active, incluzând credite şi colateralul aferent, cash şi alte active lichide, precum şi depozite.
► Libra Internet Bank a trecut în categoria băncilor cu capital privat majoritar străin, după consolidarea poziţiei de acţionar majoritar a Fondului American Broadhurst Investments, prin majorări succesive de capital social.
► ATE Bank România s-a divizat, o parte semnificativă a activelor şi pasivelor sale fiind transferată către Piraeus Bank România, iar partea rămasă a fost preluată de un investitor privat autohton – acţionarul majoritar al Băncii Române de Credite şi Investiţii.
► Finicredito – sucursala România şi-a schimbat numele în Montepio Credito – sucursala România.
Anul 2014
► Veneto Banca Scpa Italia Montebelluna – sucursala Bucureşti a fost înscrisă în registrul instituţiilor de credit în 26 mai 2014.
► A fost radiată Banca Italo Romena SpA Italia Volpago del Montello – sucursala Bucureşti, care şi-a încetat activitatea.†
► UniCredit a cumpărat în 2014 portofoliul corporate al băncii locale a britanicilor de la RBS.
Anul 2015 (Volksbank, Millennium, RBS, Montepio au dispărut din statisticile BNR)
► Volksbank România a fost radiată, după ce a fuzionat prin absorbţie cu Banca Transilvania (banca absorbantă).
► Banca Millennium a fost radiată, după ce a fuzionat prin absorbţie cu OTP Bank Romania (banca absorbantă).
► The Royal Bank of Scotland (RBS) Edinburgh – sucursala România şi-a încetat activitatea, dispărând din statisticile BNR.
► Montepio Credito Portugalia, sucursala România, şi-a încetat activitatea.
► Grupul italian UniCredit a achiziţionat participaţia de 45% deţinută de omului de afaceri Ion Ţiriac la UniCredit Bank România.
► Grupul cipriot Bank of Cyprus a intrat într-un proces de lichidare treptată a operaţiunilor locale.
► Negocierea eşuată din 2015 – potenţiala tranzacţie dintre fondul american de investiţii J.C. Flowers şi grecii de la Piraeus Bank privind achiziţia băncii din România a căzut. A picat şi preluarea Băncii Carpatica de către J.C. Flowers, ce urmărea să formeze după preluarea Carpatica şi Piraeus Bank o bancă de top 10.
► Numărul instituţiilor de credit s-a diminuat cu 4 faţă de sfârşitul anului 2014, ajungând la 36.
Anul 2016
► Nextebank a devenit acţionar al Băncii Comerciale Carpatica prin dobândirea unei participaţii calificate directe la capital. BNR aprobă prealabil fuziunea prin absorbţie dintre Banca Comercială Carpatica – bancă absorbantă şi Patria Bank (fostă Nextebank) – bancă absorbită.
► Alior Bank Varşovia – sucursala Bucureşti a notificat în 2016 BNR începerea activităţii operaţionale în România.
Anul 2017
► A avut loc fuziunea prin absorbţie dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank (fosta Nextebank), finalizată în luna mai 2017.
► BNP Paribas Paris – sucursala Bucureşti şi Intesa Sanpaolo SpA Torino – sucursala Bucureşti au fost înscrise în registrul instituţiilor de credit.
► A fost radiată Veneto Banca SpA Italia Montebelluna sucursala Bucureşti, operaţiunile fiind preluate de Intesa Sanpaolo SpA Torino-sucursala Bucureşti.
► Închiderea sucursalei Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia a fost realizată în noiembrie 2017.
► Sistemul bancar s-a restrâns în 2017 de la 37 la 35 de instituţii de credit.
Anul 2018
► Fuziunea prin absorbţie dintre Banca Transilvania (bancă absorbantă), şi Bancpost (bancă absorbită) a fost finalizată.
► Schimbări în acţionariatul Marfin Bank prin achiziţionarea în iulie 2018 de către firma cipriotă Barniveld Enterprises Limited a unei participaţii de 99,54%
► Grupul american J.C. Flowers a cumpărat, în cele din urmă, în iunie 2018, Piraeus Bank Romania. Din†octombrie 2018, Piraeus Bank Romania funcţionează sub denumirea de First Bank.
► BNP Paribas Personal Finance S.A. Paris – sucursala Bucureşti a fost înscrisă în Registrul instituţiilor de credit.
► Intesa Sanpaolo SpA Torino – sucursala Bucureşti a fost radiată.
Anul 2019
► Bank of China (Hungary) Close LTD Budapesta – sucursala Bucureşti a fost înfiinţată în octombrie 2019, deschiderea operaţională fiind programată pentru 2020.
► Bank of Cyprus Public Company Limited Nicosia – sucursala România şi BNP Paribas Fortis SA/NV Bruxelles – sucursala Bucureşti au fost radiate.
► Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi-a schimbat denumirea în Aedificium Banca pentru Locuinţe, Raiffeisen Bank România devenind acţionar principal.
► Marfin Bank, achiziţionată în 2018 de firma cipriotă Barniveld Enterprises Limited, şi-a schimbat în 2019 numele în Vista Bank.
Anul 2020
► Fuziunea prin absorbţie dintre Bank Leumi România (bancă absorbită) şi First Bank (bancă†absorbantă) a fost finalizată în aprilie 2020. Leumi a fost radiată.
► A fost finalizată tranzacţia privind achiziţia de către EximBank a pachetului majoritar de acţiuni al Băncii Româneşti membră a grupului National Bank of Greece.
► Deschiderea operaţională a sucursalei Bank of China (Central and Eastern Europe) Limited (septembrie 2020)
► Hoist Finance†AB (publ) Stockholm – sucursala Bucureşti a fost înscrisă în Registrul instituţiilor de credit.
► Achiziţia unei participaţii de 99,36% din capitalul social al Băncii Române de Credite şi Investiţii de către o persoană fizică rezidentă UK (martie 2020).
► Achiziţia unei participaţii de 58,80% din capitalul social al Băncii Comerciale Feroviara de către o persoană fizică (participaţia crescând de la 4,22% la 63,02%). În decembrie 2020 banca şi-a schimbat denumirea în Techventures Bank.
Anul 2021
► Banca Transilvania a finalizat în noiembrie 2021 tranzacţia de achiziţie a pachetului de acţiuni al Getin Holding Group în capitalul social al Idea Bank.
► Blom Bank France S.A. PARIS – sucursala România şi-a schimbat denumirea în Banque Banorient France S.A. – sucursala România.
► A fost înscrisă PKO Bank Polski Varşovia, sucursala Bucureşti în registrul BNR.
Anul 2022
► Vista Bank a finalizat în octombrie 2022 fuziunea cu CrÈdit Agricole România, proces început în septembrie 2021, când Vista Bank a achiziţionat această bancă. CrÈdit Agricole a fost radiată.
► Procesul de fuziune prin absorbţie dintre EximBank, (bancă deţinută de statul român prin Ministerul Finanţelor) şi Banca Românească s-a încheiat în decembrie 2022. Banca Românească a dispărut din statistici.
► Şi integrarea Idea Bank în Grupul Banca Transilvania s-a finalizat în 2022, dar Idea Bank a rămas o bancă de sine stătătoare.
► A fost înscris în Registrul instituţiilor de credit Revolut Bank UAB Vilnius – sucursala Bucureşti.
► Hoist Finance AB (publ) Stockholm – sucursala Bucureşti a fost radiată.
► Numărul băncilor care activează în România s-a redus în 2022 de la 34 la 32.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 31.07.2023